CES 2026 Narwal Lanseaza Flow 2 si 2 Aspiratoare Verticale

La CES 2026 Narwal a prezentat o noua gama de produse pentru curatarea podelelor, in frunte cu noul aspirator robot Flow 2, alaturi de V50, un aspirator vertical cu golire automata, si U50, un dispozitiv dedicat pentru curatarea saltelelor. Prezentarea subliniaza directia clara a brandului, cu accent pe automatizare, mentenanta hands-free si sisteme tot mai avansate pentru gestionarea parului si a murdariei, indiferent de categoria de produs.

Narwal nu este un nume nou in zona aspiratoarelor robot, iar modelele anterioare precum Narwal Freo X Ultra, Narwal Freo Z Ultra sau Narwal X Plus despre care am vorbit aici pe site, inclusiv Flow-ul original, au avut rezultate extrem de bune in utilizarea reala.

Noile produse anuntate de Narwal la CES 2026 vin cu hardware actualizat, sisteme de curatare imbunatatite si functii bazate pe AI, semn ca brandul continua sa rafineze platformele existente, mai degraba decat sa reinventeze totul de la zero.

Flow 2 reprezinta urmatorul capitol al Narwal in curatarea inteligenta, bazata pe scenarii reale, fiind gandit sa vada mai departe, sa gandeasca mai profund si sa curete mai inteligent in locuinte reale

a declarat Junbin Zhang, CEO Narwal.

Impreuna cu noua serie de aspiratoare verticale V50 si aspiratorul pentru saltele din seria U50, Narwal se extinde in mai multe categorii de curatare, ramanand in acelasi timp fidel misiunii noastre de a ajuta oamenii sa traiasca mai liber si mai pasional.”

Narwal Flow 2 pareri

Narwal Flow 2

Flow 2 este cel mai recent model de aspirator robot al companiei, prezentat de Narwal la CES 2026. Vine cu un design complet regandit, minimalist si elegant, cu panouri din sticla mata si detalii luminoase discrete, dar dincolo de aspect, accentul cade pe functionalitate. Rezervoarele de apa sunt mai usor de scos, intretinerea este mai simpla, iar totul pare gandit pentru utilizare zilnica fara batai de cap.

Cea mai mare evolutie este, insa, pe partea de inteligenta artificiala, unde Narwal Flow 2 pastreaza sistemul cu 2 camere RGB 1080p cu unghi larg si cip AI dedicat exact asa cum l-am vazut la IFA 2024 integrat pentru prima data pe Narwal Freo Z Ultra. Insa, ce vedem nou este integrarea unui model VLM (Vision Language Model) in cloud. Robotul nu se mai limiteaza la o lista fixa de obiecte, ci poate recunoaste si interpreta situatii noi in timp real, adaptandu-si comportamentul. Poate sa ia decizii pe loc in functie de ceea ce vede, iar asta mi se pare extrem de util mai ales in prezenta copiilor sau a animalelor de companie.

Narwal Flow 2 functii

Pe partea de spalare, Flow 2 are integrat un mop tip rola, dar sistemul FlowWash foloseste apa calda de pana la 60°C si spala continuu mopul prin 16 duze, pentru a evita reintinderea murdariei. Mopul aplica o presiune de 12N pe podea, suficienta pentru pete uscate, iar extensia EdgeReach permite curatarea foarte aproape de pereti.

Pare ca anul acesta mopul tip rola este cu adevarat vedeta la CES 2026 pentru il vedem pe Roborock Qrevo Curv 2 Flow, modelele Deebot X12 si T90 PRO OMNI de la ECOVACS si chiar pe noile lansari de la Dreame, toate mizand pe sisteme cu rola autocuratabila pentru o spalare mai eficienta, fara reintinderea murdariei si cu rezultate mai bune pe podelele dure.

Puterea de aspirare a lui Narwal Flow 2 ajunge pana la 30.000 Pa, iar sistemul DualFlow anti-incalcire gestioneaza eficient parul lung si blana animalelor. Statia multifunctionala se ocupa de tot de la golire automata, spalare cu apa calda, uscare cu aer cald, detergent si chiar optiuni de alimentare si evacuare automata. In plus, Flow 2 aduce functii dedicate pentru animale si copii, de la Pet Mode si Find My Pet, pana la Baby Care Mode, toate controlabile din aplicatie sau prin asistenti vocali precum Amazon Alexa sau Google Assistant.

CES 2026 Narwal lanseaza si alte tipuri de aspiratoare

Pe langa noul robot flagship Flow 2, Narwal a venit la CES 2026 cu o extindere clara a portofoliului si in zona aspiratoarelor non-robot, semn ca brandul nu mai vrea sa fie asociat exclusiv cu robotii de curatare.

Narwal V50

Una dintre noutatile importante este Narwal V50, un aspirator vertical fara fir cu statie de golire automata, gandit pentru curatarea zilnica atat a podelelor dure, cat si a covoarelor. Corpul aspiratorului este foarte usor, avand aproximativ 1.4 kg, iar statia compacta se ocupa automat de golirea prafului intr-un recipient generos de 3.2 litri, dar si de incarcare. V50 foloseste detectie inteligenta a murdariei pentru a ajusta automat puterea de aspirare si vine cu un sistem complet anti-incalcire, gandit special pentru par lung si blana de animale. La nivel tehnic, Narwal vorbeste despre o putere de aspirare de pana la 210 air watts, filtrare multi-ciclon H13 si baterii duble detasabile.

CES 2026 Narwal

Tot la CES 2026 Narwal a prezentat si un aspirator vertical ultra-slim, momentan fara nume oficial, care pare sa puna accentul pe design, manevrabilitate si utilizare rapida. Acesta are un corp foarte subtire, cap de aspirare cu rotatie la 360 de grade, iluminare LED pentru vizibilitate mai buna si o autonomie de pana la 50 de minute. Si acest model foloseste o statie compacta de golire automata, cu un recipient de aproximativ 1.6 litri, ceea ce sugereaza ca Narwal intentioneaza sa dezvolte o intreaga gama de aspiratoare verticale, nu doar un produs singular.

Narwal U50

O alta aparitie interesanta este Narwal U50, primul aspirator dedicat pentru saltele si textile al brandului. Acesta este gandit special pentru indepartarea acarienilor si a alergenilor si combina mai multe tehnologii intr-un format compact: aspirare de pana la 16.000 Pa, incalzire la aproximativ 58°C, sterilizare UVC si un sistem de batai de mare frecventa, de pana la 60.000 de impulsuri pe minut, pentru a desprinde murdaria adanc infiltrata in saltele, canapele sau tapiterii. Praful este colectat intr-un sac sigilat, de unica folosinta, pentru a reduce contactul utilizatorului cu alergenii.

mai multe detalii pe us.narwal.com

Raluca
Raluca

Raluca este o entuziasta a tehnologiei cu o pasiune speciala pentru inovatia in domeniul aspiratoarelor robot. Descopera alaturi de ea cum aceste dispozitive inteligente transforma curatenia dintr-o sarcina monotona intr-o aventura eficienta si distractiva.

We will be happy to hear your thoughts

Leave a reply

toprobot.ro
Logo