Pentru cine cauta cel mai bun aspirator robot, oferta actuala este mai bogata ca oricand. In ultimii ani, branduri precum Roborock, Dreame, Ecovacs, Narwal sau Xiaomi au transformat aceste dispozitive din simple aspiratoare autonome in sisteme complexe de curatare, capabile sa aspire, sa spele podelele, sa evite obstacolele si sa isi gestioneze aproape complet singure intretinerea.
Diferentele dintre cei mai buni producatori de aspiratoare robot disponibili pe piata nu tin doar de puterea de aspirare, ci si de navigatie, aplicatie, tipul de mop, fiabilitate, intretinere si nivelul de automatizare pe care il ofera pe termen lung. De multe ori, alegerea brandului este cel putin la fel de importanta ca alegerea unui anumit model.
Pentru fiecare producator prezentat aici, vei gasi si o analiza completa a gamei, astfel incat sa intelegi rapid care sunt punctele forte, limitarile si modelele care merita luate in considerare. Daca esti interesat de un anumit scenariu de utilizare, iti recomand sa consulti si ghidurile dedicate pentru parul de animale, covoare, golire automata sau preturi accesibile, unde am analizat cele mai bune optiuni din fiecare categorie.
| Daca vrei… | Ce iti recomand |
|---|---|
| Cea mai buna tehnologie | Roborock sau Dreame |
| Pentru locuinte cu animale de companie | Roborock, Dreame sau Ecovacs |
| Foarte bun pe spalarea podelelor | Narwal sau Ecovacs |
| Cel mai bun raport calitate-pret | Xiaomi, eufy sau MOVA |
| Pentru covoare si mochete | Roborock sau Dreame |
| Pentru suprafete mixte (parchet + covoare) | Dreame, Narwal sau Ecovacs |
| Pentru conectare directa la reteaua de apa si canalizare | Roborock, Dreame sau Narwal (modelele compatibile) |
| Cele mai mici costuri de intretinere | Shark, Dyson sau Xiaomi |
| Un brand cu traditie | iRobot (Roomba) |
Top 10 producatori de aspiratoare robot

Roborock
Fondata in 2014, Roborock este o companie chineza specializata in dezvoltarea de aspiratoare robot si alte dispozitive inteligente pentru curatenie. Brandul a devenit cunoscut initial prin colaborarea cu Xiaomi, primele sale modele fiind lansate in cadrul ecosistemului Mi Home. In timp, Roborock si-a construit propria identitate si a devenit unul dintre cei mai importanti producatori din industrie, fiind prezenta in peste 170 de tari.
Roborock isi organizeaza gama de aspiratoare robot in patru serii principale: Q, S, Qrevo si Saros, fiecare adresand un segment diferit de utilizatori. Seria Q reprezinta gama entry-level si mid-range, concentrata pe functiile esentiale si un pret accesibil. Seria S include modele premium consacrate, apreciate pentru navigatia precisa si sistemele eficiente de aspirare si spalare. Seria Qrevo pune accent pe automatizarea procesului de spalare, fiind disponibila atat in segmentul mid-range, cat si in cel premium.
La varful gamei se afla Saros, cea mai avansata serie Roborock, unde sunt introduse cele mai noi tehnologii ale brandului, inclusiv sisteme de navigatie de ultima generatie, automatizari extinse si functii experimentale prezentate initial la CES si IFA.

Dreame
Dreame s-a remarcat in industria aspiratoarelor robot, inca de la lansarea din 2017, prin ritmul accelerat de inovare si prin tendinta de a introduce rapid tehnologii noi in produsele comerciale. Desi a crescut initial in cadrul ecosistemului Xiaomi, brandul si-a construit rapid propria identitate si este astazi unul dintre principalii competitori din segmentul premium. In ultimii ani, Dreame a fost printre producatorii care au atras popularitate prin functii precum mopurile extensibile, statiile complet automatizate, sistemele avansate de evitare a obstacolelor si tehnologiile pentru depasirea pragurilor inalte, multe dintre acestea fiind ulterior adoptate de intreaga industrie.
Gama Dreame este structurata in mai multe serii, fiecare adresand un tip diferit de utilizator. Seria D reprezinta gama entry-level, orientata catre cei care cauta functiile esentiale la un pret accesibil. Seria L ocupa segmentul mid-range si premium, fiind cunoscuta pentru raportul foarte bun dintre performanta, dotari si automatizare. Seria X reuneste modelele flagship ale brandului, unde apar cele mai avansate tehnologii Dreame in materie de navigatie, spalare si autonomie. In completare, seriile Aqua si Matrix exploreaza concepte noi de curatare, precum mopurile tip rola, sistemele multi-mop si automatizarea extinsa a intretinerii.

Ecovacs
Fondata in 1998, Ecovacs este una dintre cele mai vechi companii specializate in roboti pentru curatenie si unul dintre brandurile care au contribuit la popularizarea aspiratoarelor robot la nivel global. Produsele sale sunt comercializate sub numele DEEBOT, iar in prezent brandul este prezent in zeci de tari si concureaza direct cu producatori precum Roborock, Dreame sau Narwal. Ecovacs este recunoscut pentru accentul pus pe automatizare, dezvoltand constant statii OMNI capabile sa goleasca recipientul de praf, sa spele si sa usuce mopurile si sa reduca la minimum interventia utilizatorului.
Ecovacs isi organizeaza gama DEEBOT in trei serii principale: N, T si X. Seria N reprezinta gama entry-level si mid-range, adresata utilizatorilor care cauta functiile esentiale la un pret accesibil. Seria T ocupa segmentul mid-range si premium, fiind cunoscuta pentru echilibrul dintre performanta, navigatie si automatizare. La varful gamei se afla seria X, unde Ecovacs introduce cele mai avansate tehnologii ale sale, inclusiv sisteme de navigatie cu LiDAR integrat, evitare inteligenta a obstacolelor bazata pe AI, statii OMNI complet automatizate si cele mai noi generatii de mopuri OZMO.

Narwal
Fondata in 2016, Narwal este o companie chineza care s-a remarcat rapid prin statiile sale capabile sa spele si sa usuce automat mopurile, in ultimii ani devenind unul dintre cei mai importanti concurenti in segmentul premium. Narwal este recunoscut in special pentru inovatiile din zona spalarii pardoselilor, multe dintre modelele sale fiind proiectate in jurul functiei de spalare.
Portofoliul Narwal este impartit in mai multe serii principale: Freo S, Freo Pro, Freo X, Freo Z si Flow, fiecare adresand un nivel diferit de performanta si automatizare. Freo S reprezinta gama entry-level, destinata utilizatorilor care doresc functiile de baza la un pret accesibil. Freo Pro ofera experienta Narwal de spalare automata intr-un pachet mai simplu, iar Freo X ocupa segmentul upper mid-range, combinand aspirarea puternica cu statii automate pentru intretinerea mopurilor.
In zona premium se afla seria Freo Z, apreciata pentru statiile complet automatizate, spalarea mopurilor cu apa fierbinte si sistemele avansate de evitare a obstacolelor bazate pe inteligenta artificiala. La varful gamei se gaseste seria Flow, cea mai avansata platforma Narwal, care utilizeaza un sistem de mop cu rola curatata continuu in timpul functionarii si poate fi configurata inclusiv cu alimentare automata cu apa.

Xiaomi
Spre deosebire de majoritatea brandurilor din acest ghid, Xiaomi nu este un producator specializat exclusiv in aspiratoare robot, ci unul dintre cele mai mari ecosisteme de produse inteligente pentru locuinta. Compania chineza a intrat pe aceasta piata in 2016, iar succesul primelor modele s-a datorat in mare parte colaborarilor cu producatori precum Roborock, Dreame sau Viomi. Astazi, Xiaomi comercializeaza propriile aspiratoare robot sub brandul Xiaomi Robot Vacuum, punand accent pe integrarea cu ecosistemul Mi Home si pe un raport competitiv intre pret si dotari.
Gama Xiaomi este mai simplu de inteles decat in trecut, fiind organizata in jurul seriilor E, S si X. Seria E reprezinta gama entry-level, destinata utilizatorilor care cauta functiile esentiale la un pret accesibil. Seria S ocupa segmentul mid-range si include modele cu navigatie LiDAR, harti inteligente si functii de spalare mai avansate. La varful gamei se afla seria X, unde Xiaomi introduce cele mai performante tehnologii disponibile, inclusiv statii complet automatizate pentru golirea recipientului de praf, spalarea si uscarea mopurilor, precum si sisteme moderne de evitare a obstacolelor.

MOVA
MOVA este unul dintre cele mai noi nume din industria aspiratoarelor robot, dar si unul dintre brandurile care au crescut cel mai rapid in ultimii ani. Desi este mai putin cunoscut decat altele din lista, compania si-a construit reputatia prin integrarea unor functii premium in modele cu preturi mai accesibile. Debutul international al brandului, in 2025, a atras atentia prin tehnologii precum LiDAR retractabil, sisteme avansate de depasire a pragurilor, spalarea mopurilor cu apa fierbinte si statii complet automatizate, caracteristici care pana nu demult erau rezervate exclusiv modelelor flagship.
Produsele MOVA sunt grupate in mai multe serii, fiecare adresand un segment diferit de utilizatori. Seria S reprezinta gama entry-level, destinata celor care cauta functiile esentiale la un pret accesibil. Seria E ocupa segmentul low-mid si mid-range, oferind specificatii surprinzator de competitive pentru pretul practicat. Seria P este cea mai populara gama a producatorului, fiind orientata catre utilizatorii care doresc functii premium precum statii automate, mopuri rotative si sisteme avansate de evitare a obstacolelor fara a plati pretul unui flagship.
In segmentul superior se regasesc seriile V si Z, unde apar cele mai noi tehnologii MOVA, inclusiv sisteme avansate de spalare, navigatie bazata pe inteligenta artificiala si mecanisme capabile sa depaseasca praguri de pana la 6-8 cm. La varful portofoliului se afla seria Mobius, platforma tehnologica de referinta a companiei, dezvoltata pentru a demonstra cele mai avansate inovatii ale brandului.

Eufy
Eufy, lansat oficial in 2016, este brandul de produse smart home al companiei Anker Innovations, una dintre cele mai cunoscute firme din domeniul accesoriilor electronice si al dispozitivelor inteligente pentru locuinta. In segmentul aspiratoarelor robot, Eufy si-a construit reputatia prin produse care ofera un raport foarte bun intre pret si dotari, fiind multa vreme una dintre principalele alternative la iRobot. In ultimii ani, brandul a urcat puternic si in segmentul premium, introducand tehnologii precum mopuri cu rola cu auto-curatare, sisteme avansate de evitare a obstacolelor si statii complet automatizate pentru intretinere.
Compania Eufy comercializeaza mai multe serii principale, fiecare adresand un tip diferit de utilizator. Seria L reprezinta gama entry-level, oferind navigatie LiDAR si functiile esentiale la un pret accesibil. Seria C este orientata catre utilizatorii care cauta modele compacte, cu profil redus si statii automate la preturi competitive. Seria X ocupa segmentul mid-range si include functii precum evitarea obstacolelor cu inteligenta artificiala si statii Omni pentru spalarea mopurilor.
Seria E este dedicata conceptelor multifunctionale, incluzand modele care pot functiona si ca aspiratoare verticale sau care integreaza solutii suplimentare pentru curatarea tapiteriei. La varful gamei se afla seria S, unde Eufy introduce cele mai avansate tehnologii ale sale, precum sistemele HydroJet cu rola care se auto-curatata, statiile UniClean complet automatizate si cele mai performante sisteme de navigatie si evitare a obstacolelor.

Dyson
Dyson este unul dintre cele mai cunoscute nume din industria aspiratoarelor, compania britanica fiind recunoscuta la nivel mondial pentru inovatiile sale in domeniul motoarelor digitale si al tehnologiilor de filtrare inca de la lansare in 1986. Spre deosebire de alte branduri care s-au concentrat inca de la inceput pe modelele robot, Dyson si-a construit reputatia prin aspiratoarele verticale premium, intrand relativ tarziu pe piata aspiratoarelor robot, abia in 2014. Cu toate acestea, compania a abordat acest segment cu aceeasi filosofie bazata pe performanta de aspirare, inginerie proprie si dezvoltare interna a tehnologiilor utilizate.
Gama de aspiratoare robot Dyson este semnificativ mai restransa comparativ cu cea a competitorilor chinezi. Evolutia gamei poate fi urmarita prin cateva modele reprezentative: 360 Eye, primul aspirator robot al companiei, 360 Heurist, care a adus imbunatatiri la navigatie si procesare, 360 Vis Nav, orientat catre performanta de aspirare, si Spot+Scrub Ai, actualul flagship al brandului. Acesta este primul robot Dyson capabil sa aspire si sa spele podelele, integrand tehnologii bazate pe inteligenta artificiala pentru detectarea petelor, o statie complet automatizata si un sistem de mop cu rola care se autocurata.

Shark
Shark este unul dintre putinele branduri importante de aspiratoare robot cu sediul in Statele Unite. Cunoscut initial pentru aspiratoarele verticale si electrocasnicele dedicate curateniei, producatorul a intrat relativ tarziu pe piata robotilor autonomi, dar a reusit sa castige rapid popularitate prin produse usor de utilizat si preturi competitive. Spre deosebire de multi competitori asiatici, Shark pune accent pe solutii practice si costuri reduse de intretinere, una dintre caracteristicile distinctive ale brandului fiind statiile de golire fara sac, care elimina necesitatea achizitionarii consumabilelor periodice.
Gama Shark este impartita pe mai multe serii principale, fiecare adresand un nivel diferit de performanta si automatizare. ION reprezinta gama entry-level, cu modele simple dedicate aspirarii. Navigator este seria mid-range care introduce navigatia LiDAR si statiile cu golire automata. AI Ultra si Matrix Plus adauga functii avansate precum cartografiere inteligenta, curatare multipla a zonelor murdare si sisteme anti-incalcire pentru par.
In segmentul superior se afla Stratos si PowerDetect, game care includ mopuri vibrante, detectarea automata a murdariei, sisteme de evitare a obstacolelor si statii multifunctionale pentru intretinerea automata a mopurilor. La varful portofoliului se gaseste PowerDetect UV Reveal, actualul flagship Shark, care combina navigatia bazata pe LiDAR si inteligenta artificiala cu detectarea petelor prin lumina UV, spalarea mopurilor cu apa fierbinte si uscarea acestora cu aer cald.

iRobot Roomba
iRobot este compania care a popularizat conceptul de aspirator robot la nivel mondial. Fondata in 1990 in Statele Unite de cercetatori proveniti de la MIT, compania a lansat primul model Roomba in 2002, transformand o tehnologie care parea science-fiction intr-un produs de masa. Chiar daca in ultimii ani concurenta din partea brandurilor asiatice a crescut considerabil, numele Roomba continua sa fie unul dintre cele mai cunoscute din industrie si este adesea folosit ca sinonim pentru aspirator robot.
La finalul anului 2025, iRobot a intrat intr-un proces de reorganizare financiara (Chapter 11), fiind ulterior preluata de partenerul sau de productie, compania chineza Picea Robotics. In urma tranzactiei, brandul Roomba a fost pastrat, iar dezvoltarea noilor produse a continuat sub noua structura de proprietate. Tot atunci, iRobot si-a reorganizat complet portofoliul, trecand la o structura mai simpla bazata pe serii numerice.
Seria 105 reprezinta gama entry-level, oferind navigatie LiDAR si functii esentiale la preturi accesibile. Seria 205 DustCompactor este orientata catre utilizatorii care isi doresc mai putina mentenanta, datorita sistemului de compactare a murdariei direct in robot. In segmentul superior se afla Roomba Plus 405 si Roomba Plus 505, modele care introduc mopuri rotative, statii AutoWash si functii avansate de evitare a obstacolelor. La varful gamei se afla Roomba Max 705, actualul flagship al companiei, echipat cu navigatie LiDAR, inteligenta artificiala PrecisionVision, statie complet automatizata si sistem PowerSpin pentru spalarea podelelor.
Exista si o categorie aparte de producatori care ofera aspiratoare robot ca parte a unui portofoliu mult mai larg de electrocasnice. Aici regasim nume precum Samsung, LG, Philips, Bosch, Rowenta, Kärcher, Hoover, Miele, Electrolux, Black+Decker, Levoit, Beko sau SwitchBot.
Desi unele dintre aceste companii au lansat produse interesante de-a lungul anilor, dezvoltarea tehnologiilor dedicate aspiratoarelor robot nu reprezinta principala lor directie de business. Din acest motiv, ritmul inovatiei, numarul de modele disponibile si nivelul de automatizare sunt, de regula, inferioare celor oferite de brandurile specializate exclusiv in roboti de aspirare.

Comparatie intre producatori de aspiratoare robot
| Brand | Pozitionare | Punct forte | Serii principale |
|---|---|---|---|
| Roborock | Premium | Cel mai bun ecosistem software | Q, S, Qrevo, Saros |
| Dreame | Premium | Cele mai multe inovatii | D, L, X, Aqua, Matrix |
| Ecovacs | Mid-range – Premium | Automatizare foarte avansata | N, T, X |
| Narwal | Premium | Cele mai bune sisteme de spalare | Freo S, Freo Pro, Freo X, Freo Z, Flow |
| Xiaomi | Entry-level – Mid-range | Accesibil si usor de integrat cu ecosistem smart home | E, S, X |
| MOVA | Mid-range | Dotari premium la preturi competitive | S, E, P, V, Z, Mobius |
| Eufy | Entry-level – Premium | Cel mai bun raport calitate-pret | L, C, X, E, S |
| Dyson | Mid-range | Detectarea murdariei cu lumina si senzori avansati | 360 Eye, 360 Heurist, 360 Vis Nav, Spot+Scrub Ai |
| Shark | Mid-range | Costuri reduse de intretinere si statii fara sac | ION, Navigator, AI Ultra, Matrix, Stratos, PowerDetect |
| iRobot (Roomba) | Entry-level – Premium | Experienta, fiabilitate si notorietate | 105, 205, 405, 505, 705 |
Piata aspiratoarelor robot este mai diversificata ca oricand, iar fiecare producator abordeaza diferit automatizarea procesului de curatenie. Unele branduri se concentreaza pe cele mai noi tehnologii si functii inteligente, altele pe spalarea podelelor, integrarea in ecosisteme smart home sau pe oferirea unui raport cat mai bun intre pret si dotari.
Alegerea celui mai bun brand depinde in primul rand de nevoile locuintei, tipul suprafetelor, nivelul de automatizare dorit si bugetul disponibil. Din acest motiv, nu exista un producator perfect pentru toata lumea, ci mai degraba unul care se potriveste mai bine anumitor cerinte.
Analizand punctele forte, seriile disponibile si directia de dezvoltare a fiecarui brand, poti identifica mai usor producatorul care ofera combinatia potrivita de performanta, functii si costuri de utilizare pe termen lung.

