Alegerea unui aspirator pare simpla pana cand incepi sa compari variantele disponibile. Aspiratoare robot, modele verticale, cu sac sau fara sac, de mana sau wet & dry, fiecare este construit pentru un anumit mod de utilizare si vine cu propriile avantaje si limitari. Un model foarte bun pentru covoare poate fi incomod pentru o curatenie rapida, in timp ce un aspirator usor si manevrabil poate face compromisuri la autonomie, capacitatea recipientului sau puterea de aspirare.
In ultimii ani, aspiratoarele robot au schimbat destul de mult aceasta alegere. Cele mai bune modele pot cartografia locuinta, evita obstacole, aspira si spala pardoseala, iar unele statii se ocupa inclusiv de golirea prafului si curatarea mopurilor. Totusi, un robot nu este automat alegerea potrivita in orice casa si nici nu elimina complet avantajele unui aspirator clasic, mai ales cand vine vorba despre scari, mobilier sau curatarea profunda a covoarelor.
In continuare vom vedea ce tipuri de aspiratoare exista, unde se descurca cel mai bine fiecare si ce merita sa iei in calcul inainte sa alegi unul.
Principalele tipuri de aspiratoare
Diferentele dintre tipurile de aspiratoare nu tin doar de dimensiuni sau de modul in care arata. Unele sunt gandite pentru intretinerea zilnica a podelelor, altele pentru o curatare mai profunda, iar modelele compacte sunt mai utile atunci cand ai de aspirat rapid o zona mica. Tabelul de mai jos sintetizeaza principalele diferente.
| Tip | Potrivit pentru | Avantaje | Limitari |
|---|---|---|---|
| Aspirator robot | Intretinerea zilnica a podelelor | Functionare autonoma, programare, navigatie si cartografiere; unele modele aspira si spala | Nu poate curata scari, mobilier sau alte suprafete aflate la inaltime |
| Aspirator vertical | Curatenie rapida, pardoseli si covoare | Usor de manevrat si depozitat; multe modele sunt fara fir si pot avea accesorii multiple | Autonomia poate limita modelele fara fir, iar recipientele sunt de obicei mai mici |
| Aspirator cu sac | Curatenie generala si aspirarea unor suprafete variate | Praful ramane inchis in sac, capacitate buna si golire mai curata | Necesita cumpararea si inlocuirea periodica a sacilor |
| Aspirator fara sac | Curatenie generala, fara consumabile pentru colectarea prafului | Recipient reutilizabil, vezi usor cand trebuie golit | Golirea recipientului poate elibera praf in aer si necesita curatare periodica |
| Aspirator de mana | Masina, canapea, mobilier si murdarie localizata | Compact, usor si foarte rapid de folosit | Capacitate si autonomie reduse; nu este gandit pentru curatarea intregii locuinte |
| Aspirator wet & dry | Murdarie uscata si lichide sau spalarea pardoselilor, in functie de model | Poate gestiona situatii pentru care un aspirator obisnuit nu este conceput | Mai multa intretinere dupa utilizare si, in functie de constructie, poate fi mai voluminos |

Alte tipuri de aspiratoare
Pe langa categoriile intalnite cel mai des in locuinte, exista si aspiratoare dezvoltate pentru utilizari mai specifice. Nu sunt neaparat alternative directe la un aspirator robot, vertical sau clasic, dar pot fi utile atunci cand ai o nevoie pe care modelele obisnuite nu o acopera la fel de bine.
Aspiratoarele centralizate folosesc o unitate de aspirare instalata permanent, de obicei intr-un garaj, subsol sau spatiu tehnic, conectata prin conducte la mai multe prize amplasate in casa. Pentru curatenie se foloseste un furtun conectat la una dintre aceste prize, iar praful este transportat catre un recipient central. Sistemul poate fi practic intr-o locuinta mare si elimina necesitatea de a muta aspiratorul intre camere, dar presupune o instalatie dedicata si costuri initiale considerabil mai mari.
Aspiratoarele pentru cenusa sunt concepute pentru curatarea cenusii reci din sobe, seminee sau gratare si folosesc recipiente si sisteme de filtrare adaptate particulelor foarte fine. Nu trebuie confundate cu un aspirator casnic obisnuit, care poate sa nu fie proiectat pentru acest tip de reziduuri.
Mopurile cu abur folosesc aburul produs din apa incalzita pentru a desprinde murdaria de pe pardoseli, fara sa functioneze precum un aspirator obisnuit. Sunt destinate in principal suprafetelor dure compatibile cu aburul si pot fi utile pentru curatarea gresiei sau a altor pardoseli rezistente la temperatura si umiditate. Nu toate tipurile de parchet sau laminat permit insa folosirea aburului, asa ca indicatiile producatorului pardoselii trebuie verificate inainte.
Aspiratoarele pentru saltele sunt aparate compacte construite pentru curatarea saltelelor, canapelelor si altor suprafete textile. Pe langa aspirare, unele modele folosesc perii sau sisteme de vibratii pentru desprinderea particulelor din tesatura, iar variantele mai avansate pot integra lumina UV sau aer cald. Sunt utile mai ales ca aparat complementar, deoarece utilizarea lor ramane limitata la suprafete textile
Aspiratoarele pentru geamuri sunt, de fapt, aparate care colecteaza apa si solutia ramase pe sticla dupa spalare. O lama din cauciuc dirijeaza lichidul spre sistemul de aspirare, iar apa murdara ajunge intr-un rezervor separat. Sunt compacte si pot face curatarea ferestrelor, oglinzilor sau cabinelor de dus mai rapida si cu mai putine urme, dar au o singura utilizare principala si nu pot fi folosite pentru aspirarea obisnuita a locuintei.
Cum alegi tipul potrivit de aspirator
Nu exista un tip de aspirator care sa fie cel mai bun in orice locuinta. Conteaza suprafetele pe care le ai de curatat, dimensiunea casei, prezenta covoarelor sau a animalelor si, nu in ultimul rand, cat timp vrei sa aloci curateniei. De multe ori, doua aparate cu roluri diferite se completeaza mai bine decat un singur aspirator de la care astepti sa faca totul.

In functie de tipul pardoselii
Pentru parchet, gresie si alte pardoseli dure, ai destul de multa libertate. Un aspirator robot este foarte practic pentru intretinerea frecventa, mai ales daca locuinta are suprafete relativ libere si putine obstacole. Modelele de aspiratoare robot cu spalare pot adauga si curatarea umeda in aceeasi rutina. Un aspirator vertical ramane insa mai flexibil atunci cand vrei sa intervii imediat intr-o anumita zona sau sa continui curatenia pe langa plinte, mobilier si alte suprafete.
Daca ai mocheta sau multe covoare, peria principala si modul in care aspiratorul lucreaza fibrele devin mai importante. Rolele cu peri sunt in general mai potrivite pentru covoare, in timp ce rolele moi sunt orientate spre pardoseli dure; exista si sisteme cu doua role care incearca sa acopere ambele situatii. Pentru covoare groase sau o curatare profunda, un aspirator clasic ori unul vertical poate fi mai eficient decat un robot.

In functie de dimensiunea locuintei
Intr-un apartament mic, un aspirator vertical fara fir poate fi suficient ca aparat principal pentru ca ocupa putin spatiu, se scoate repede din suport si nu trebuie sa tragi dupa tine un corp separat. Un robot este o alternativa foarte buna daca prioritatea este automatizarea, cu avantajul ca poate curata periodic chiar si atunci cand nu esti acasa.
Intr-o casa mare, autonomia si capacitatea recipientului de praf incep sa conteze mai mult. Un model cu fir elimina problema bateriei, iar un aspirator cu sac poate oferi o capacitate mai generoasa pentru sesiuni lungi de curatenie. Un aspirator stick fara fir ramane comod, dar o suprafata mare poate necesita reincarcarea bateriei inainte de terminarea curateniei. Un aspirator robot cu statie de golire automata poate prelua, in schimb, mare parte din intretinerea cotidiana a podelelor.

Daca ai animale de companie
Parul de animale pune mai mult accent pe constructia periei decat pe simpla valoare a puterii de aspirare. O rola capabila sa desprinda parul din covor si un sistem care limiteaza infasurarea firelor in jurul periei pot face o diferenta vizibila in utilizarea de zi cu zi. De aceea, nu as alege un model de aspirator pentru animale doar comparand valorile exprimate in Pa sau puterea motorului; fluxul de aer, peria si adaptarea la suprafata contribuie impreuna la rezultatul final.
Aici aspiratorul robot are un avantaj diferit si anume frecventa cu care poate fi utilizat. Poate strange zilnic parul ajuns pe podea, inainte sa se acumuleze prin casa. Pentru parul prins in canapea, fotolii sau interiorul masinii vei avea totusi nevoie de un aspirator de mana, de un vertical care se transforma in model portabil sau de accesoriile unui aspirator clasic.

Daca ai alergii sau esti sensibil la praf
Uita-te in primul rand la sistemul de filtrare si la modul in care golesti aspiratorul. Un sistem bine etansat si o filtrare eficienta reduc cantitatea de particule care se intorc in incapere in timpul aspirarii. In cazul modelelor fara sac, o parte din praful fin poate fi eliberata atunci cand golesti recipientul.
Din acest motiv, un aspirator cu sac poate fi mai comod pentru o persoana sensibila la praf: sacul este scos si aruncat fara sa fie nevoie sa versi continutul unui recipient in cosul de gunoi. Indiferent de varianta, merita verificat intregul sistem de filtrare, nu doar prezenta termenului „HEPA” in lista de specificatii.

Daca ai scari si multe zone greu accesibile
Greutatea si manevrabilitatea pot conta aici mai mult decat capacitatea recipientului. Un aspirator vertical, in special unul fara fir si cu unitate detasabila, este mult mai simplu de transportat intre etaje. Un aspirator de mana este si mai comod pentru trepte, dar capacitatea redusa il face mai degraba un aparat complementar.
Aspiratorul robot are cea mai evidenta limitare in acest scenariu pentru ca inca nu este disponibil modelul care trece singur de la un etaj la altul si nici nu poate aspira treptele. Exista deja prototipuri care incearca sa rezolve aceasta problema, precum Saros Rover prezentat anul acesta de Roborock la IFA sau Dreame Cyber X. Deocamdata insa, intr-o casa cu mai multe niveluripoate continua sa fie util pentru podele, dar vei avea nevoie de un al doilea aparat pentru restul suprafetelor.

Daca vrei sa petreci cat mai putin timp facand curatenie
Aici aspiratorul robot isi pune cel mai bine in valoare avantajele. Poate functiona dupa un program stabilit, iar modelele mai avansate isi creeaza harti, recunosc camerele, evita o parte dintre obstacole si revin singure la statie. Statiile multifunctionale pot adauga golirea automata a recipientului, spalarea si uscarea mopurilor, reducand si interventiile necesare dupa fiecare sesiune.
Automatizarea nu inseamna insa ca dispare complet curatenia manuala. Un robot ramane concentrat in principal asupra podelei si nu poate aspira canapeaua, scarile, mobilierul sau interiorul masinii. Din acest motiv, pentru multe locuinte mi se pare mai practica asocierea unui robot pentru curatenia frecventa cu un aspirator vertical sau clasic pentru interventiile periodice si zonele la care robotul nu ajunge.

Cum alegi un aspirator bun?
Dincolo de tipul aspiratorului, diferentele dintre doua modele din aceeasi categorie pot fi considerabile. Puterea, sistemul de filtrare, periile sau capacitatea recipientului influenteaza atat rezultatele obtinute, cat si cat de comod va fi aspiratorul in utilizarea de zi cu zi.
Puterea de aspirare
O valoare mai mare nu inseamna automat ca aspiratorul va curata mai bine. La aspiratoarele robot vei intalni frecvent puterea exprimata in Pa (Pascali), in timp ce pentru aspiratoarele clasice producatorii pot afisa puterea motorului in W (wati) sau alte valori. Aceste cifre nu sunt direct comparabile si nici nu descriu singure performanta de curatare. Performanta reala depinde si de fluxul de aer, constructia capului de aspirare, etansarea acestuia pe suprafata si eficienta periei. Tocmai de aceea, doua aspiratoare cu specificatii aparent similare pot avea rezultate diferite pe parchet, covoare sau la colectarea parului de animale.
Filtrarea aerului
Filtrarea devine importanta mai ales daca in casa exista mult praf, animale sau persoane sensibile la particulele fine. Un filtru performant trebuie insa insotit de o constructie suficient de bine etansata, astfel incat aerul aspirat sa treaca prin sistemul de filtrare inainte de a reveni in incapere. Conteaza si ce se intampla dupa aspirare. Un sac inchis limiteaza contactul cu praful atunci cand il arunci, in timp ce golirea unui recipient fara sac poate ridica o parte dintre particulele fine inapoi in aer.
Periile si accesoriile
Pentru pardoseli dure poate fi utila o rola moale, in timp ce covoarele beneficiaza de o perie capabila sa patrunda printre fibre si sa desprinda murdaria. Daca ai animale, merita sa urmaresti si cat de usor se infasoara firele de par in jurul rolei si daca aceasta poate fi demontata pentru curatare. Exista si sisteme cu doua role, concepute pentru locuintele in care alterneaza covoarele cu suprafetele dure. La aspiratoarele verticale si de mana, accesoriile pot extinde considerabil utilizarile aparatului. O perie pentru tapiterie, o duza ingusta sau un cap motorizat de dimensiuni mici iti permit sa treci de la podea la canapea, saltea sau interiorul masinii fara un aparat separat.

Capacitatea sacului sau a recipientului
Un recipient mic face aspiratorul mai compact, dar va trebui golit mai des. Diferenta se simte mai ales intr-o casa mare sau daca ai animale si aspiri cantitati mari de par. Aspiratoarele clasice cu sac au de regula avantajul unei capacitati mai generoase, in timp ce modelele verticale compacte sacrifica adesea o parte din volum pentru greutate si manevrabilitate. In cazul aspiratoarelor robot, un recipient intern mic este mai putin deranjant daca modelul dispune de statie cu golire automata, deoarece praful este transferat periodic intr-un sac sau recipient mult mai mare.
Autonomia si alimentarea
La un aspirator cu fir nu trebuie sa te preocupe autonomia, dar cablul limiteaza raza de actiune si presupune schimbarea prizei atunci cand te deplasezi prin casa. Modelele fara fir sunt mai comode pentru interventii rapide si pentru scari, insa autonomia variaza in functie de baterie si de treapta de putere folosita. Pentru un apartament mic, autonomia unui aspirator vertical poate fi suficienta pentru intreaga curatenie. Intr-o casa mare merita sa verifici autonomia declarata, timpul de incarcare si, daca este posibil, existenta unei baterii detasabile.
Intretinerea si consumabilele
Un aspirator nu inseamna doar golirea prafului. Filtrele trebuie curatate sau inlocuite, periile aduna par si fire, iar modelele cu sac necesita cumpararea periodica a consumabilelor. La aspiratoarele wet & dry apar in plus rezervoarele pentru apa, iar acestea trebuie golite si curatate dupa utilizare pentru a evita mirosurile si depunerile. Aspiratoarele robot mai complexe au si ele componente care se uzeaza cum ar fi perii laterale, perie principala, filtre, saci pentru statie sau lavete de mop. Statiile automate reduc mult munca de zi cu zi, dar nu elimina intretinerea aparatului. Inainte de achizitie, merita asadar sa verifici si pretul, dar si disponibilitatea consumabilelor.

